Gândul gândirii
Este lumina care vine
Către care alergi să o întâlnești
Spre a o lovi pentru a se întoarce
Acolo de unde către tine
Crește din ceea ce este
Când îi rămâi alături
Și în tine o risipești.

Întreaga ta făptură care caută
Marginea unde să ajungă fără a fi
Mai mult decât își imagina că
Poate fi devenind ceea ce
Nu era pe când creștea
ÃŽmbumbiind margini.

Acele părți ale părții interioare
Din care se desprind în laterale
Alte părți din sâmburul infinit,
Ale adâncurilor care cresc
Dintr-un nemărginit.

Intim îmi crește asemenea lui
Pe frunte un corn din propria carne.

Un inorog care paște pe prund
Praf de stele îmbumbiind marginea
De pe copitele cu care calcă cerul
ÃŽnluminatelor risipiri siderale.