*Când spre cer se-nalță rugăciuni, cu glas de seară și dor de mâine, pământul își deschide palmele, așteptând binecuvântarea ca pe ploaie.

Sub fruntea norilor, îngeri de sare scriu cuvinte pe aerul nemișcat, iar rădăcinile, în genunchi, aud chemarea și tresar.

Fiecare suspin e o scară, fiecare tăcere — o catedrală. În miezul lutului, o inimă bate în ritmul unei rugi nerostite.

Și-atunci, din ceruri, coboară nu doar ploaie, ci și răspuns, nu doar lumină, ci și drum, nu doar har, ci și început.