1.
în acvarii se mută păsări și-și iau cu ele lintița
să învețe a înota printre ferestre spulberând visele
ai dat drumul la frigider
și de-acolo au țâșnit pinguinii cu jobene la pradă
și de s-or îmbrăca în pieli de urși polari
să nu îi crezi
căci criza o au și o fac urșii bruni
mai taie-le aripile luni
să nu se rănească când vor gusta
ciupercile roșii cu puncte albe

5.
pe masa rotundă c-un picior
se prelingea mierea
sub forme de ceasuri cu limbile întoarse
încercau să imite limbajul timpului
de la dreapta la stânga
dar când ajungeau
să indice ordinea aurum se poticneau
și el lichid curgea topit de steaua colțată
declara că lumea-i doar a ei
și timpul curge se împotmolește
în războaie și diamante din care își duce existența

7.
momeala stă tupilată
în leagănul lui Caron
care brăzdează continente nedescoperite
de colo am scris cu alge poemul tăcerii
și l-am aruncat între dune
unde plămânii stelelor respirau
istoria omenirii prin măști de oxigen
nu mai contează câte măști o să schimbe
și de câte ori o să alimenteze balonul
oricum oxigenul pur e toxic
de aceea se respiră aerul nonstop

13.
altitudinile fac mereu colecție de ambiții
ai încercat să le numeri
să le găsești logica poziționându-le într-o ordine
dar ți-au scăpat printre degete
ca mărgelele de rugăciune
atunci ai închis ochii
și ai văzut lumea întreagă
rotindu-se ca un glob de cristal
care din perspectiva matematică
pare a fi un cerc tulbure
dar te-aș ruga să nu îi deschizi
căci dacă o faci te simți vânătă de pixeli
și te pomenești mâine că nu exiști

21.
aici ideile se adună fără valoare
și se lipesc de pielea lumii
încearcă grațios să și-le șteargă
dar
s-au tatuat ca numele de fost iubit
și acum mai proiectează amintiri ratate
în canioane de stânci neîmblânzite
unde apa și-a retras malurile
de pe sub ochii cu umbre moștenite
erorile de sistem își fac export din cearcăne
și când se face pană de curent
lumea singură își face restartul fără avertisment
cerul se golește de culori
pământul de sânge
iar ideile își caută altă gazdă

33.
străin te-ai ridicat c-o treaptă și mai sus
în care coasta nu mai era nici Adam
nici Evă
era lumânarea unde lacrima a curs
și a înfășurat lumina în pânze negre
credeai că acea cortină ascunde un mister
că după ea decorul ți-l măsori paralel
și-ți conturezi punctate linii de umbre
pe sub vene
încercându-ți verticalitatea sprijinită într-un echer
dar
tu ai fost acela
din curiozitate
ai străpuns coasta cu un compas
și luna în sânge a ars
iar pasul tău a căutat să urce încă o treaptă

37.
îți dai cortina la o parte
în față n-ai misterul pe care toată viața l-ai căutat
și te lovești într-o oglindă făcută din multe oglinzi
nu ții chipul
dar spatele întors spre sine
ghețarii s-au topit
din inimă nu sângele
cât gloanțe îți pompează creierul
de te-au făcut abrupt
surprins rozând din frageda tulpină
și ți-au plăcut ciupercile la gust
aveau aroma iluziilor de lux
și blana pinguinilor de la bust
s-a dogorât
miroase acum a mare
prin care roșie ai trecut
lăsând toiagul înfipt într-un mormânt
al oamenilor pe care i-ai omorât
cu cel mai ascuțit cuvânt

76.
s-a făcut pământul
un culoar din carne minerală
tăbăcită cu toată dobitocia unor chiriași
prin sângele cărora se scurge seva narcisului sălbatic
pelerinajul s-a transformat treptat în scântei de nomazi
incendiază draperii în fiecare cameră
din când în când mai bate vântul și casa întreagă arde
arde
și ei se ascund prin vizuini bizare
iar valuri vin
inundă a lor chemare
și mâine încă o zi
dar

96.
azi se fac 40 de zile de când tot se așteaptă
să iasă roșie luna
nu s-a mai rostit cuvântul
pământul stă în umbră
iar mintea ce-l cuprindea odată
îl gândește înapoi
întâi munții s-au retras cu toate vietățile
în inima lui
de unde acel nucleu niciodată nu încercase dragostea
apoi apele din mări și oceane s-au retras
unde
nu se știe
căci apele erau mereu acolo
înaintea nopții și a zilei
înaintea întunericului și a luminei
înainte de cuvânt