vara e încă în mine
cu furtuni de nisip
cu plaje întinse
pe ÅŸezlonguri de corali
cu soarele ce-mi încălzeşte
lunca sufletului
iubiri toride
consumate în regim all-inclusive

nici n-am observat
când a venit toamna

priveam perplex
cum s-a agăţat
de casa mea
cu braţe lungi
ca nişte liane gălbui

mi-a tapetat fereastra
cu frunze palide ÅŸi speriate
abandonate de copacii
trecuţi de prima tinereţe
care dădeau primele semne
de mizantropie şi demenţă
nici nu-ÅŸi mai aminteau
ce straie au purtat astă-vară

lasă-mă toamnă
mai lasă-mă în vara mea
nu mă privi cu ochii tăi de pelin
nu căuta adăpost
în odaia mea sfărâmată
rănile mele nu-s pentru oricine
avem toată iarna înainte
să ne cunoaştem

fii rezonabilă toamnă
această fereastră
e ÅŸansa mea de vindecare
atâta timp
cât mai există un soare
care mă poate atinge

dar toamna slută râde
sacadat ÅŸi grotesc
se hlizeşte întruna la mine
ÅŸi-mi ÅŸopteÅŸte:
crezi că mă cunoşti?

la iarnă ai să plângi după mine
iar atunci nu frunzele mele gălbejite
vor acoperi fereastra ta ci:
crivăţul, gerul cel napraznic
ÅŸi nemilos,
ţurţuri grei, promoroacă
iar soarele de care vorbeÅŸti
te va cuprinde cu dinţii
nu cu braţele

în mine vei avea mereu
un prieten de nădejde la tristeţe
sau în preajma angoaselor
freamătul frunzelor se va ascunde
în privirea ta sau chiar mai adânc

când vei pune palmele pe fereastră
ea se va întredeschide
atât cât să vezi cu ochii minţii
pădurile unde frunzele călătoare
vor ierna pentru totdeauna

mai apoi
liniştea închide fereastra odăii
iar eu mă înalţ tot mai mult
deasupra cuvintelor
deasupra toamnei
în timp ce frunzele cad
în orbitele mele
una câte una