Încă nu plec, dar liniștea rămîne
și va avea sub sân odihna aleasă,
ca-ntr-o cupola albă, dorințele-s acasă;
făcută să priceapă așa de mult și bine
pînă la cer va ști să te servească,
oricînd ai vrea să-ngenuncheze lîngă tine.
Că e a ta, poți sigură să fii,
nu-i altă veșnicie pentru totdeauna,
afară de aceasta, voi înfrunta furtuna
de-a te vedea plângînd când inima-ți jertfii.
Nu-i nici durere și nici regret, mai mare,
oricîtă-ndepărtare m-ai face să îndur
ca singur să petrec lipsit de consolare
chiar în momentu-n care-ar fi putut
iubindu-te, să fie cel mai bine
doar tu îți știi venirea, fiindcă vezi acum,
se stinge frumusețea, dar inima-i la tine.