Te văd prea rar,
și ți-aș scrie mai des -
te-ai cuibărit sub gândul meu
și acum stai ca o icoană în sufletul meu.

Te-aÈ™ lua cu mine
prin toată poezia;
în noapte, umbrele noastre se pierd
pe aleile diafane ale vieții.

Trupul tău,
neastâmpărat și zvelt,
mi-e pocal divin.

Ți l-aș îmbrăca doar în metafore;
doar păcatele mele îndrăznesc
să-ți aprindă haosul minții,
să exclami toți sfinții!