Să accepți bărbăția nu ca pe un alt soi de feminitate
ci ca pe însuși miezul ei.
Respingîndu-l ți-ar rămîne o coajă impenetrabilă
apărînd-dispărînd un miez ipotetic, idealizat,
mereu schimbător și înlocuibil.
Devii o coajă ce respinge miezul;
lipsită de el ca reflexie, nu poți vedea decît
un ghiveci cu flori de cîmp
ascunsă fiind de ochii prin care te admiri credibil.
Astfel, vei încerca mereu să obiectivezi liric o
absență,
și în afara exercițiilor de autoadmirație,
această bănuială a miezului
rămîne doar o bănuială, în lipsa confirmării sale prin
cineva.
Atunci cînd respingi obții distanțe nu apropieri;
Această lege a dependenței oglinditului de oglindă
se regăsește în limbajul tău feminin,
cînd a fi sedusă se rezumă la a înflori.
Nu poți respinge și avea în același timp.
Dumnezeu nu a pus tot ce ești într-o singură ființă.
Gîndurile tale, cuvintele sunt și în celălalt;
de aceea dacă te aștepți să te plictisești vreodată de
tine
e pentru că celălalt deja nu mai e acolo.
Invită-l.
Fără celălalt te ascunzi în propria ta devenire;
trăiești dar nu ești; existența presupune
conștientizarea ei prin celălalt;
ce valorează viața ta fără existența ta?