Spunînd adevărul ce doare
doar pentru tine, nu pentru celălalt
nu vei confunda nicicînd vreo eliberare
cu onestitatea;
o etică mărturisire controlată de milă,
o iubire în fapt; iertarea vine aici de la Dumnezeu.
Altfel, onestitatea ta, după o greșeală ce l-ar distruge
pe celălalt,
ar deveni cel mai de temut călău al iubirii și moralei,
o corectitudine pentru cei ce vor să se ierte singuri
înainte să-i rămînă datori lui Dumnezeu cu asta;
și-o iau ca pe-o exonerare a vinovăției,
nu o eliberare ci o căită lăsare în grija divinității.
Nu devin ucigași decît cei care se iartă singuri, în
numele Lui.
Înțelesul pedagogic al greșelii le scapă:
cel fără greșeală înaintea Domnului
devine doar cel care iartă, cere iertare și o primește.
Păcătosul fără greșeală în fața propriei conștiințe
este cel dispus să martirizeze,
fanaticul imaculat.
Acesta va arunca piatra.