eu sunt saiyaara și am venit la capătul lumii

și cu ce vă pot ajuta, zise el, am venit să vă caut,
aici nu mai e loc, întreb în altă parte
eu am venit aici,
am venit să rămân aici la capătul lumii
cu toate ale mele
aici

el se asemăna bine cu poetul, avea alura poetului și când vorbea, el se asemăna bine cu omul care îmi deschisese o cale

atunci mi-am zis, voi termina karma asta, bucata asta de pâine
textul acesta și
mă voi târî până la capătul pământului

pierdeam trenul într-o dimineață de toamnă
spre capătul lumii mai rămăsese o singură cursă
m-am urcat în ea, era aglomerat,
lumea mergea și ea odată cu mine
câțiva bătrâni, copii, hipioții și ei, mai în spate,
începuse invizibil să plouă,
în față se vedeau deja munții
lăsasem în urmă tărâmul iubit
ajunsesem la capătul lumii

apoi a apărut el mânca un măr, poftă bună, și cum spuneați că vă cheamă,
pierdusem un tren, purtam cu mine o eșarfă subțire, aveam acum părul scurt,
lăsasem în urmă vechile chei
numele
rucsacul verde pantofii de cleștar și rochia albastră
inventată de mine pentru toate aceste zile

eu sunt saiyaara și am venit la capătul lumii