Cum nimicurilor rupte din alte nimicuri
Le îmbumbă în încheieturi bumbii altor bumbi,
Mie îmi țâțâie și îmi scârțiie zboruri de fluturi
Cărora le cresc în carne interioare de sâmburi.

În luminile lor, când intru precum valul mării
Ce peste plaje se odihnește stând de pază,
Golului din care în plinul lui se revarsă
Dincolo de marginea lipsită de spații
I se aprind lumini ce le luminează.

Asemenea lor, te rog, vin-o
Cu tot ceea ce ești atunci când vii
Și lasă-mi devenirea ta se îmi devină
Altceva decât ceea ce, în ființa lor,
Poartă tot ce tu nu ai să devii!