dimineața s-a furișat în șosetele mele.
în cameră, umbrele s-au ghemuit prin colțuri
să urmărească cum rostogolesc pe piept
un ghem de căldură ca tine
senzuală la atingere
și fină la înfășurare.

cafeaua dădea senzația
că dacă o beau pe toată
aÈ™ putea atinge curcubeul cu limba.

ghemul se mărește cu fiecare respirație
îmi adună cuvintele ca pe frunze uscate
și le leagă în noduri luminiscente —
iar fiecare nod e universul în care tu exiști
dar eu ezit să intru
și râd
de parcă râsul ar putea ține totul în loc.

nici lumina din colțul străzii
nu se mai retrage noaptea
se așază pe umerii mei ca o pisică cosmică.

dincolo de ghem cresc flori din atingeri —
miroase a tine în toate timpurile posibile
îl arunc pe fereastră
cerul îl prinde și îl aduce înapoi cu primele raze ale zorilor.
niciun spațiu nu poate suporta așa ceva
niciun timp nu îl poate numi
iubita mea.

ghemul se rostogolește
se frânge
și se lipește de inimă
după care îmi fură pielea
lăsându-mi sufletul să danseze.