Codicilul umbrei licitate

am intrat pe ușa unei case de licitații
doream să îmi vând naivitatea
cu prețul conștiinței de sine.

la recepție un domn slab și înalt
avea pe gât tatuată pasarea din cartea Morților
și un accent de templu inaugurat în memoria celor vii.

mi-a cerut umbra—
umbra verticală a ideilor mele despre libertate.

l-am întrebat dacă e legal
și mi-a spus că în Hermopolis se practică
din epoca șase a fineței divine.

m-a informat că dacă nu se cântărește pe o pană se comercializează în parabole
și i-am dat umbra din rucsacul cu nori.

în schimb mi-a oferit
o brățară făcută din ceasurile lui Dalí
și o rețetă pentru limonadă
din amintirile confuze
a verii când mi-am petrecut vacanța în Purgatoriu.

mi-a spus că ceasurile merg înapoi de la mijloc până în extreme
atunci când fac micro-revelații cu déjà vu-uri.

iar limonada s-o servesc în deșertul Sahara
când voi găsi sub nisip toate ingredientele necesare pentru o călătorie spre Orion.

am zâmbit.
absurdul e dulce când e servit cu accent exotic și o înțelepciune tăcută.

Hieroglifele levitației

în ziua a treia, am început să levitez
în direcții contradictorii
m-am trezit vorbind hieroglife
cu un cactus numit Trickster.

mi-a dat de înțeles că umbra mea fusese folosită în peripețiile lui Castaneda
într-un ritual de condensare a realității.

Ibis?
aflasem că asta a fost numele domnului de la recepție.
deja promovat —
notarul ceasului trei în arhiva de vise apofatismului.
unde visele se scad și se înmulțesc din tăblița apocrifă a memoriei.

m-a sunat într-o noapte
dintr-un număr scos din PI:
"nu poți lua înapoi ce n-ai înțeles că ai pierdut."

umbra era metaforă
eu — o replică
iar vânzarea —
un act poetic notarial.

Valiza lui Thot

acum trăiesc într-o valiză
cu inscripția :
"proprietatea lui Thoth —
deschide doar în caz de reconfigurare cosmică."

scriu horoscoape pentru oameni care vor să ajungă steaua polară
le citesc în cărți viitorul cu precizie de déjà vu.

în loc de semnătură
las o pată de cerneală
care încerca să fie păsare
sau pasăre
sau pășire.

uneori
îl visez pe Ibis
tot încercând să întindă colțurile pătratului și să îl prefacă în cerc
aplicând alchimia geometrie sacre a lui Fibonacci.

alteori
îl aud ciocănind în osul timpului
căutând virgulă omisă de soartă
când mi-a făcut contract cu samsara.

dar cel mai des
îi simt prezența în lipsa umbrei mele recoltată din pustiu
devenise un soi de lumină ironică
ce mă urmează paradoxal când merg cu spatele.