ne scriem în jurnalul unui poet necunoscut
într-un oraș ne aflat de lume
dar trăit de noi
la periferia dintre timpuri.

istoria noastră s-a născut
înainte de-a fi știut
că suntem doi spini ai aceluiași trandafir.

încercăm să înțelegem gravitația
unui zâmbet
ținându-ne prinși în orbita lui
în cercuri concentrice de visare —
dar mărul n-a căzut niciodată aici.

ne respirăm trecutul din aer
derulat ca fragmente de vis —
nu l-am mai visat demult
îl știm
ca pe almanahu' alchimiei interne.

mă aștepți pe-o stradă
unde plouă din steaua polară —
eu pe alta
unde asfaltul nu a mai fost ud
de când ne sărutam sub parasolul Vechiului Regat.

ne căutăm pașii pe trotuarele albe de var
dar urmele lor
au fost șterse de pași străini.

privim în reflecții
schițând siluete goale fără suflet
ca-ntr-o galerie a trecutului
unde amintirea treptat s-a golit
și-a devenit, cumva, filantropă.

astronomii tocmai au descoperit
gaura neagră a unei nostalgii divine—

absoarbe timpul și spațiul
într-o gravitație fără scăpare
așa ne iubim
tot încercând să fragmentăm
înapoi imaginea găurii negre.