Cuvintele tale scapără furia
ca Pietrele Doamnei dedițeii
sub o ploaie de vară,
și-mi suflă-n pribegii ivorine
trupul din semințe de păpădie,

Cuvintele mele zăitin pe apă devin,
prigorii ce ne caută dintre salcîmi privirea.

Timpul e ce mai rămîne
din mine în tine
de atunci
pînă înapoi.