Urcă-mi iubito în braţe ca-ntr-un lift fără cabluri, să atingi doar butoanele roşii stângace şi zburând să-mi cuprinzi daltonistă şi tandră, o idee şoptită, pitulată, sugace, şi ce dacă spui că-n subsoluri n-ai plasă...vom urca ne-ntrerupt spre un cer hedonist cum privirea-i mieroasă şi iubit nu mai ştiu, buruiana din tine mi-este leac mai târziu. Metafizica plânge latin. Până seara, peste glasul tău verde înfloreşte chitara, despre Troia întrebi de-am ţinut vreun jurnal cât din pod până-n beci ai luat liftierul, şi-abia azi ai aflat ca ploua infernal. Ai închis, am închis, au închis telefonul. La etajul cu lămpi răsărea gramofonul. Şi-acum fugi, ca un semn de-ntrebare, aproape, se cufundă în radă navigabile ape. De n-ai ceară-n urechi, la etajul cu scări, prin lentile, Tiţoiu va topi lumânări. Hai urcă-mi iubito în braţe ca-ntr-un lift fără cabluri să apeşi şi butonul cel verde, din vis, şi-ţi descânt numai eu mireasă şi ambră, în mansarda din Tomis, transparentul plictis.