AÈ™ putea scrie poeziile altor oameni.
De la fereastra mea văd doar un bloc mare.
Oare ce fac oamenii din el: mănâncă, dorm, iubesc, speră?
Poate cineva trage să moară.
Asta mă sperie cel mai mult.

Poate, vreodată, va trebui să trecem și noi prin asta.
Dar acum suntem tineri,
foarte tineri, ne-am născut ieri.
ÃŽntindem rufele.
Nu avem multe, doar două-trei.
Nu am avut când să strângem.
A fost cald, s-au uscat repede.

Ar trebui să creez ceva, poate un joc.
Care ar fi prima regulă:
începutul sau sfârșitul?
Începutul este atunci când te-am văzut,
când m-am îndrăgostit, când ne-am căsătorit.
Se spune că totul are un început.
Al meu este la tine,
uneori lângă tine, plutind ca un puf, un fir de praf.

Crezi că vom avea timp?
Trece prea repede.
Nici nu ne cunoaștem,
nici nu trebuie.
Trebuie doar să te țin de mână și este de ajuns.
Mereu va fi de ajuns,
chiar dacă îmi transpiră palma de emoție.