Când nu mă caută nimeni,
îmi pun umbra la uscat pe balcon
și las tăcerea să-și ia o zi liberă.

Îmi fac cafeaua dintr-o amintire caldă
și o beau
într-o cană desenată de absenți.

Nu trag perdeaua peste cer —
las norii să mă spele de gânduri
până devin
gândul altcuiva.

ÃŽntr-un colÈ› de timp nefolosit,
îmi țes haine din liniște,
iar buzunarele le cos
cu fir de vis uitat.

Și când nu mă caută nimeni,
mă găsesc.
Nu complet, nu clar,
dar suficient
cât să nu mă pierd din nou
în lume.