spre a trăi o moarte în viață-s clipe multe

cum se întâmplă-adesea în perne când te chem

ori în poem travaliul de veci e dat s-asculte

și nu se mai înșiră al viețuirii ghem.

în dolii de secunde se-ncumetă decesul

minciunii de ființă... vremelnic însă-i miez

din adevăr revine pe lume-n gând abcesul

și numai cu visarea a scrie mai cutez.

un colț al cugetării, în sacrele idei

a spune cu cerneală pe foi de îndrăznește

răspunsul între umbre atunci e să înclei

și nu doar întrebarea să mă cuprindă-n clește.

în timpul ce nu curge o vreme muribund

în liniștea luminii cu veșnicii pătrund.