Tot ce-am trăit a fost destin,
pe care n-am putut să-l schimb
cu niciun chin, oricât de mare
și-n continuare, tot destin va fi,
căci nu există niciun fel de dezlegare,
chiar de mă voi ascunde zi de zi,
așa încât să nu-mi apără-n cale,
tot în mrejele lui voi nimeri,
trăind de parcă m-am născut în închisoare,
unde îmi voi mistui viața,
până la ultima suflare,
fără să văd vreodată
nimic din ce se află dincolo de zidul cel de piatră,
care mă înconjoară la fiecare pas,
nici ochii să mi-i las
ca să pătrundă nesfârșirea, nu voi izbuti,
fiindu-mi pusă-n lanțuri și privirea, care-au ruginit