MORUNUL (Huso huso) – BIJUTERIA MĂRII CASPICE ŞI A MĂRII NEGRE

Cum spun pescarii, un morun
E sturionul cel mai bun,
E sturionul cel mai mare
Şi cel de maximă valoare.

Recordul e, ne spune-Andone,
Ceva mai mult de vreo 3 tone
Lungimea maxim 9 metri,
De 4 ori cât la nisetri.

Recordu-n ani e în dispută,
Dar sigur este peste sută.
Morunii sunt peÅŸti carnivori,
Sunt peÅŸti marini ce-s migratori:

Trăiesc în mare, dar migrează
În fluvii, unde avansează,
Ca icrele să le depună,
Iar specia să nu apună.

Femela, doamnelor integre,
E sursa pentru icre negre,
Din care-obţinem caviar,
Extrem de scump, de bun, de rar.

Iar caviarul de morun
E, spun gurmanzii, cel mai bun;
Ce pentru filme e Oscárul,
AÅŸa-ntre icre-i caviarul.

Şi carnea este excelentă,
A scris o doamnă competentă.
E savuroasă la grătar ‒
După tipic, făcut cu jar ‒;

E foarte bună la tigaie,
Cu un vin alb scos din butoaie;
Morunu-i bun ÅŸi la cuptor,
Åži ca plachie-i uimitor,

Uscat, pastramă, saramură,
Sunt, toate, un răsfăţ în gură.
Din cap şi carne, fără vorbă,
Îţi iese cea mai bună ciorbă,

Grozavul renumit' storceag,
Pe care îl mănânci cu drag;
Iar cel mai bun din România
Se face-n Deltă, la Chilia.

(George Budoi, 26.07.2025; Poezie.ro).