un fir de praf trece prin urechea unui cer roșu,
se scurge pe jos, pe o linie spartă de pași,
o femeie cu părul țesut din colțuri de drumuri,
cumpără amintiri din spatele unui zid de piatră,
sub care sâsâie un șarpe negru-
cineva râde, în tăcerea unei iubiri sfărâmate,
se rătăcește ultimul cuvânt,
strivit de un gând care-și cere dreptul la moarte,
se rupe, ca o adiere, dintr-o bucată de timp,
și totul dispare-ntr-o bătaie de aripi.