poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
||
![]() |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() | |||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
![]() |
|
|||||
![]() |
agonia ![]()
■ generația mea anacronică ![]()
Romanian Spell-Checker ![]() Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2025-06-30 | |
am ieșit din casă
cu gândul clar să cumpăr lipici aveam o fisură mică în atitudine „ocoliți – pe la unu” — ziceau și-așa am făcut. blocul nu mai avea parter rămăsese doar o femeie care vindea pământ de flori în pungi cu fermoar. „ăsta e cu aer de balcon din '83” a spus, și balconul a oftat de după un geam. am pornit pe jos, josul însă se schimba — era când bordură, când sunet, când ceva ce părea începutul unei idei întreruptă înainte de virgulă de scârțâitul unei mici ezitări. la colțul cu non-stopul, un domn mânca un cablu prelungitor cu o atitudine de om care a renunțat la explicații. mi-a făcut semn și-a zis: „n-ai cum să ajungi, dacă tot încerci.” i-am răspuns: „nu vreau să ajung, vreau doar să…” dar în acel moment a sunat ceva. am răspuns, politicos — era un claxon din 1998 și n-avea nimic de zis. un copil cu un cărucior de păpuși m-a oprit: „ți-a căzut identitatea.” era într-un portofel verde, cu o poză în care clipeam staccato retractil. l-am luat, am mulțumit și m-am scuzat — preventiv, sincer, și cu intenție aporeică. pe strada principală, toate semafoarele arătau portocaliu intermitent și scria pe ele: „e ok (probabil)” — dar nimeni nu traversa deși fiecare părea că are de gând. într-un gang m-am întâlnit cu mine, dar cu altă voce. mi-a zis că n-am rezolvat nimic. i-am zis că nici nu mi-am propus. și-am trecut mai departe, indiferent pe cealaltă partea a conversației. am intrat într-un bloc — mirosea a drumuri neparcurse și a covoare care știu prea multe. am urcat un etaj, apoi încă unul. m-am trezit în lift (nu știu când). liftul avea un singur buton: „aproximativ.” l-am apăsat. lumina mergea doar dacă stăteam nemișcat, așa că am respirat cu pauze și-am visat că, în sfârșit, îmi reușise ceva minor dar sincer. eram, fără tranziție, într-o parcare de subcuvinte, unde o masă lungă mă aștepta cu lucruri pe care nu mi le-am dorit. le-am luat și le-am pus la loc, cum se face. era noapte (becurile se gândeau — ca și mine — dacă merită). ieșirea era închisă pentru inventar, iar paznicul — o rață în hanorac — mi-a cerut legitimația de respirație. n-aveam, așa că mi-a dat o cămașă cu două mâneci pe aceeași parte. am îmbrăcat-o și-am continuat, pentru că, într-un fel, deja ajunsesem — și nimeni nu m-a recunoscut, ceea ce, sincer, a fost perfect.
|
||||||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|||
![]() | |||||||||
![]() |
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | ![]() | |||||||
![]() |
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate