Strunește Zsuzsa, ceasul greu
Și-alung-a gândului povară!
Toate dispar în fumul vieții
Și se preling ca licărul în ceară.
Așa a vrut cărarea vieții,
Să-ncurce-n mers a ta călcare.
Vezi, nu uita, cândva mi-ai dăruit
Amprenta pasului și grația-n mișcare.
E bunul meu în Munții Amintirii,
Celulă stem din rătăcirea-ți trecătoare.
Ia-o! E dreptul tău și îți doresc:
Să ai din nou frumosul la picioare!
Pune-ți degetul pe-ncuietoarea
Seifului cât pumnul încleștat.
Din el va răsări, din nou,
Mersul tău cu pașii-n ritmul sacadat.