*
încercând să tragi trupul timpului
cât mai mult

spre răsărit…
(uiți sufletul în urmă!)

*
pe această insula,

în ultimele clipe.
durerile domesticite, toate –
ca și inimile atomilor
în care toți protonii

țin nucleele (miraculos, straniu)
închegate –,
către seară // se transformă // în

prietenele mele,
pietrele. –

*
(zei cristalini
colindă magazinele luminate,
zâmbesc unor

felii de parizer - amintiri
ce vor ajunge cândva

în insulele fericiților).

*
aici, orice piatră se face
lumină.

eu, nu!