îmi plimb palma pe pielea ta,
ca un orb care își cunoaște blocul
după zgârieturile din tencuială.

blocul nostru știe tot.
certuri, șoapte, rugăciuni,
suspine pierdute
prin găurile de la aerisire.

sunt aici,
număr alunițele de pe tine,
contabilicesc,
notez tot,
apoi agenda o preiei tu.

ne atingem hoțește,
iubirea noastră
e o înșiruire de furturi mărunte
pe care nu le reclamă nimeni.

facturile o fac pe deșteptele,
liftul e mort,
administratorul fură și el,
de ce să fim noi altminteri?

sânii tăi împung
pe pieptul meu,
două sonerii cu ding-dong.
apeși una — vine dorința,
apeși pe cealaltă — rușinea.

vecinii bat în țevi.
noi blocăm liftul,
râdem,
ne ținem strâns
în întuneric.

îți aranjezi furoul,
ți-l deranjez
îmi îngrop fața
unde miroase a sare
a țigară, a săpun,
a sfârșit de poveste.

pașii noștri lipăie linoleumul,
afară copiii sparg sticle.
învârt un sfârc între degete,
mic, obraznic,
în mijlocul unei aureole
cât o monedă de cincizeci de bani,
fix preț pentru o jumătate de lumânare.

îți șoptesc,
cu fruntea lipită de-o coapsă:
„mâine vine sfârșitul lumii.”

tu râzi:
„bine, dragule,
dar să faci și tu
o cafea.”