El murea undeva într-o cameră
Din casa cu o sută una camere
Ea era prinsă într-o pânză de păianjen
Întinsă între miile de trandafiri
Care așteptau ploaia artificială
Din păsările mecanice care își luau zborul
Sub cupola de mătase și cioburi
El o auzea pe ea zvâcnindu-i în tâmplă
Ca un ciocan pneumatic
Nu se mai întâlniseră de câteva zile și nopți
O știa prinsă în pânza lui
De păianjenul care fusese toată viața
De data asta nu putea să mai ajungă
Să o liniștească devorator
Era ocupat să moară în colțul
Uneia din cele o sută una camere
O cameră unde nu mai intrase vreodată

Ea simți cum pânza se slăbi
Dar nu mai avu putere decât pentru
Un prim și ultim zâmbet real
Muri devorată de trandafirii
Dintr-una din zecile ei de grădini
O grădină unde nu mai călcase vreodată

În ochii ei rămași deschiși
Se roteau păsări
Din care începu o ploaie
Care udă pământul