|
poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | ÃŽnscrie-te | ||||
|
|
| |||||
| Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
![]() |
|
|||||
|
agonia ![]()
■ Manualul fluxului intern
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2025-03-12 | | Prin bezna lumii, am pășit în ceață, Crezând că sus, dincolo de viață, Se află cheia, se află cerul, Dar tot ce-am găsit a fost misterul. Am urcat pe stânci de umbre și gânduri, Mi-am sfâșiat sufletul printre rânduri, Am ars în focul dorinței nestinse, Crezând că răspunsul stă-n căi necuprinse. Și am tot urcat, cu genunchii zdrobiți, Căutând printre zei și prin stele iubiți, Prin temple tăcute, prin rugi și prin stele, Prin foi prăfuite ce umplu arhivele. M-am crezut aproape, am crezut că sunt sus, Dar vârful muntelui, n-am presupus, Era tot pământul pe care-am călcat, Aceeași clipă, același păcat. Și-atunci am râs. Oh, Doamne, ce râs! Atâta urcuș, atâta abis, Atâta tăcere, atâta visare, Doar ca să văd că nimic nu răsare. Că-n toată căderea și-n tot înălțatul, Tot eu am fost muntele, cerul, păcatul, Că n-a fost nimic, dar nimicul e totul, Și râsul umple acum infinitul.
|
||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
|||
| Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate