Eu nu mai strâmb visări ce-au fost odată,
Și nu mai rup secundele din rugi,
Nici pietre nu arunc ca altădată,
Nici vorbe rele nu mai spun.

Nu, nu mai leagăn astrele pierdute
Și nici n-alerg după iluzii-scrum,
Nu mai înnod cărările trecute
Și nici pe drumuri nu mai sunt.

Ci mă cocoț pe vise-nalte
Și te pândesc pe drumuri, la răscruci,
Luându-ți-o-nainte te aștept în poartă
Și calea ți-o deschid cu rugăciuni.

Om bun, te-aștept în orele de noapte,
Le-alung la gândul că și mâine, iar
Te voi zări, măcar, în treacăt
Să-ți cer o vorbă, alta să ți-o iau.

Să te cuprind sub pleoape, ca pe-o geană
Ce cade-ncet în lacrima ce-a curs,
Pe-obrazul de-l atingi cu-a tale palme,
Să-mi desenezi iar raiul pe pământ.

O, tu ocean de gânduri calde,
O, tu, tu om din zecile de mii,
De ai pleca pe nu știu care astre
Te-aș aștepta și-un veac să vii.