Te-ai rătăcit prin viața mea o clipă,
Cât se topește neaua pe mochetă;
La fel ca într-o veche șansonetă,
Credeam că ești a dorului risipă.

Și s-a țesut povestea desuetă,
Cum nebuloasa-n ceruri se-nfiripă
În serile când luna, pe-o aripă
De vis, ne-atinge cu a ei baghetă.

Dar azi realitatea ne desparte,
Mesaje îmi trimiți acum non-stop
Și te ascunzi în algoritmi aparte.

Ah, zâmbetul acela-n Photoshop!
Mă simt ca sticla fără dop – ce moarte!
Când știu că-n valuri iar o să mă-ngrop.