azi dimineață l-am trezit din nou...

afară, o insectă pare strânsă
într-o mănușă de gheață,
se lipește de iris, trăiește solemn
în corpul său glacial, ca si cum
ne-am recunoaște involuntar
un tic,
un
abstract
conținut,
ceva ce seamănă deja / cu o floare din glastră,
o umbră a timpului suspendat
la fereastră.

undeva,
cuvintele răbdătoare încep să-și sacrifice nopțile,
să-și șlefuiască oasele,
avortându-și trucurile creației,
sub dermă, sub jeturi compulsive de apă sărată
sub numeroasele lecturi
la lumina unei voci impermeabile.

într-o clipă de liniște, cerul întunecat se destramă.
citim cine suntem: oglinda acestui Crăciun efemer –
o făclie a ultimei bătălii, o cârjă care incet
se strecoară...

azi dimineață l-am trezit din nou.
același abandon, încă o cutie de chibrituri pe masă,
aprinsă doar de amintiri / amintiri
ce refuză să ardă.