Ai răni pe chip și-nsângerat ți-e trupul
Ești suptă până-n oase de păduchi,
Slugi bruxelleze au acceptat verdictul
Să ai certificat de țară în genunchi.

Ești prinsă de grumaz în funii groase
Și te târăsc prin beznă despuiată ...
O, Țara mea cu holdele mănoase
Ți-e iarăși vremea să fii sacrificată !

Te vor băgată și-ntr-un război străin
Ce nu-i al tău ! Dar vei fi împinsă
În iureșul de moarte, spre cupa cu venin,
Și-n multe case reci va fi lumina stinsă ...

Cine va profita de toate aceste drame ?
Cu ce preÈ› te vor mai vinde atunci
Când vei fi înecată în lacrimi de mame
Iar tații vor sădi pădurile de cruci ?

Țara mea ... știu ! Îți este plânsul mut.
Lovește crunt în tine umilința și intriga,
Dar simt că nu va dura prea mult
Și iarăși va exploda -istoric- mămăliga !