oare moartea vrea o viață cu tine

poate mă-ta nu vrea
să stai în casă cu un bețiv dacă ești bețiv
că îți bea și băutura și viața, nu-ți mai ajunge dimineața
dacă e prost, e că nu ai niciun rost
cică l-ai bătut, cînd era mort
n-are nici un semn pe trup
dar tu l-ai futut
l-ai futut

să nu te pună mă-ta să spui că viața e grea
că nu mai exiști, nici măcar între oameni triști
că ponderea iubirii spune așa
mai bine pleci decît să-ți trag un glonte în cap
și săruți o urmă de deget apoi o iei așa

cu lumea în cap, cu lumea în cap, să nu te pună mă-ta
să stai în casă cu un bețiv pe care să-l privești în oglindă
atîrni frumos de grindă, să nu te pună mă-ta
să mai citești coșbuc, mai bine bei două seri și te simți
o clipă haiduc

să nu te pună mă-ta să crezi în femei
să crezi în tine și în anii tăi, femei, femei
sunt atîtea în lume, fac stelele avece
doar tu nu știi pentru ce

stai la o iarbă firească, ieșită dintr-o-ntrebare
e mai bună frumusețea sau fericirea, oare
să nu te pună mă-ta nici măcar să răspunzi
e normal să te-afunzi
să te-afunzi

poate doar mă-ta te face să te întrebi
oare moartea își dorește o viață cu tine?



declarația mea de dragoste

e ca în ziua morții mele, în ziua execuției
cînd regret doar faptul că nu am avut suficient timp
să te fac fericită
cînd sîngele meu are chipul tău și e inundație
în acest trup și mor sufocat
înainte să fiu electrocutat

toate cicatricele mele te roagă să fii a mea pentru o clipă
să împrumute zîmbetul tău, amorțeala
ca aia după dragoste în care închizi ochii
și fumul țigării se pierde prin semiîntuneric asemenea unei fantome
care îți aduce o cafea, iubita mea

în termenii universului noi trăim mai puțin de o secundă
împărțită în ani, doar dragostea mea a vizitat stelele
și le-a spus să strălucească pe fața ta ca o pudră magică
care îți va îngiți lacrimile de pe obraji, dragoste

moartea mea nu e o moarte, e un fel de a te iubi
și de a te proteja, moartea se transformă mereu în dragoste
pentru copii, și lipsa mea de la masă e ca un bec ars
pe care îl schimbi mîine dimineață la piață

mai sunt cîteva clipe din viața asta, încearcă să mă iubești
pune-ți telefonul la încărcat și fă un selfie cu dragostea ta
înot spre tine ca prin pămînt, prin trupuri de copaci
îți spun că te iubesc și tu taci.
tu taci.
taci.


mă prăbușesc

și mă prăbușesc întocmai ca o culoare în întuneric
cad în genele tale ca într-o plasă de păianjen
uite aici nu e singurătate
cad în pivirile tale ca într-un crematoriu
din care ies cu chipul tău

probabil vor spune că am fost cel mai bun foc
de artificii care s-a prăbușit ca un poet beat
învelit cu dragostea lui într-un șanț
ce mai faci franț, unde ești, ce-ți mai face oglinda
de ce par și eu puțin speriat

mă prăbușesc în mine însumi să-mi amintesc
unde ești, unde te întîlnesc
simt cum pielea ta mă absoarbe de parcă devin dintr-o dată
o hartă pe spatele altei hărți, știu că îmi bei sîngele
direct din beregată, o spun, doar o dată

dacă ajung la pămînt înseamnă că zborul acesta n-a avut vînt
tu mi-ai tulburat gîndurile pînă am fost sigur pe ele
și mă simt atît de obosit stînd alături de mine cu gîndul la tine
că mă prăbușesc

mă prăbușesc în gropile pe care mi le închipui că le-am lăsa
cu fețele noastre în nisip și apoi le-ar șterge marea
tu ești doar o femeie dar te-aș face bărbat
pentru că mă prăbușesc în fața ta, în palma ta, mă prăbușesc

simt cum mă sparg, cum te doresc
mă prăbușesc, nu există nici univers să se audă ecoul cînd urlu
cît de mult te iubesc.