văzând cum moare Universul,
Dumnezeu a plâns


azvârlite-s zilele
dincolo de drum
la fel ca pietrele
izbite de copite
ce galop, ce potop
ce dimineaţă este iar
sub brumă căutăm
le prindem într-un buchet

tragem de cer
peste noi
petale ne-acoperă
să ne ascundem
ca și când eternul nu și-ar pierde vremea
cu jocul omului fugar

de ce fugi?

au rămas neculese
roadele câmpului
a mai rămas de plâns
un necunoscut
orizontul l-ai lăsat neatins
în urmă
șoaptele se îndepărtează
şi încă n-ai ascultat
tăcerea

într-o rotire
cu brațele întinse
să cuprinzi totul
mai mult n-ai vrut