Lasă-mă să dorm la marginea umbrei
Lângă ultima parte a ființei din mine unde
Toate fulgerele se întind ca intestine
Curcubeie de strălucitoare rubine,
Coapse vălurite de văi anodine!

Când o aripă nouă lovește orizontul în care
Caută adâncul devenirii de unde va să revină
După ce va fi născut îndepărtări de îndepărtare
Ale altor desăvârșiri din alte firi întâmplătoare
De întinderi asemănătoare prefăcute-n ruină.

Te rog, mă lasă să dorm la marginea umbrei,
În ființa ei spre a rămâne în înfiripare!

Să mă așez în gândul nenăscut ce va fi mâine
Și va fi devenit odată răsărit de înserare
A altei nedesăvârșite margini unde
Mă voi împlini din înființare.