Umbra mea pelerin se întinde
Din lumina soarelui ce o cuprinde
Și o desfășoară ca zvâcnirea din care
Își caută oile pierdute și imaginare.

Carnea soarelui ei fierbinte curge
Prin golul golit pe care-l străpunge
De-a lungul venelor prin care curge.

În inima ei lumina cade din sine
Și i se adaugă din propria ei risipire.

Pun genunchiul în flacăra candelei ei!

Dumnezeu mut, surd, împietrit și orb
Așteaptă să pun degetul pe interior
Și mi se zbate ca infinitul aripii
Sfâșiate de exterior în zbor.