Umbra mea pelerin se întinde
Din lumina soarelui ce o cuprinde
Și o desfășoară ca zvâcnirea din care
Își caută oi pierdute și imaginare.

Carnea din soare fierbinte curge
Gol golit din care străpunge
Venele unde în sine ajunge.

În inima ei lumina cade din sine
Și i se adaugă din propria ei risipire.

Pun genunchiul în flacăra candelei ei!

Dumnezeu mut, surd, împietrit și orb
Așteaptă să-l ating cu degetul pe interior
Și mi se zbate din infinitul aripii
Zbor sfâșiat din atriul exterior.