Umbra mea pelerin se întinde
Din lumina soarelui ce o cuprinde
Și o desfășoară ca pe zvâcnirea din care
Își caută oile pierdute și imaginare.

Carnea luminii ei fierbinte curge
Prin goluri ce-mi curg prin vene
În variate indigouri de sânge.

În inima ei lumina cade din sine
Și se adaugă din propria ei risipire.

Îngenunchez înaintea flăcării candelei!

Dumnezeu mut, surd, împietrit și orb
Așteaptă să o ating prin interior
Zbătându-și infinitul aripii.