pune două inimi
să poarte jugul relației
mereu una va pompa mai puțin
mereu una va tot primi până ce
va simți că lipsește o piesă din orice puzzle
pisica citind în calendar sau
frunze tăiate deși arar vreun câine le va mesteca
tandrețea o încalecă vanitatea, nu e cazul să pariem pe ea!

una dintre inimi se va năclăi în osânză
cealaltă va secătui îndoliată – cei din jur
o vor șușoti peste umăr că a fost o proastă
iar piesa lipsă nici nu mai este căutată

de dincolo de groapa cu belșug astupată
se lăfăie egoul impecabil –
fiindcă păcatul este o prezumție
creatorul a pus un bug în adn-ul uman și
l-a numit libertate sau liber arbitru

piesa lipsă este obscurată doar de scrupule
să poți învinge orice îți trebuie puțin
să te arunci fără să presupui căderea
suișul este în sine o cădere și numai cine urcă știe!

a! nu s-a spus, aici subiectul nu este relația
sau cine pe cine, ci doar inutila ardere a căutării unui câine
să roadă voluntar frunze iluzorii...