Azi, nu mai cred că Dumnezeu m-a visat!
Cum nu mai cred nici în Big-Bang!

Însă, fără să-mi amintesc, știu că
Din pântec maica mea deșertând
Mie m-a înființat și m-a creat.

Și nici în tridimensionala luminii
În care lungă, lată și adâncită
Dinspre lumea cealaltă
Tata își bărbierea
Fața înaltă!

În reflecția ei unde niciodată, el,
Niciodată nu tăia mai mult decât
Ce în oglindă i se oglindea
Ca o umbră de altădată.

De aceea în veșnicii nu mai cred!

E nebunie să gândești că săgetează
În timp ce se distanțează în gol,
Golul ce în devenire urmează
Săgeata plutind amenințător
În timp ce se întrupează!