nu-mi ies la număr vieţile pe care le-am avut
la vremea ursirilor mi-a fost spus că ar fi vreo nouă şi
să nu am grija straielor pentru dus
ori pentru întors
oricum
vei renaște mereu dezbrăcat
iar la port vei avea altă măsură
mi-au mai spus

întâia viaţă despre care ştiu
a fost cea mai frumoasă dintre toate
chiar dacă a fost atât de scurtă
am trăit cu intensitate
plăcuta linişte pierdută
ascultând cum bate inima
sub sânul moale şi cald unde
la adăpost eu mă simţeam

șoaptele îmi spun că
nu-i mamă de prunc şi nici prunc la sânul mamei
cărora să nu le fie alături Dumnezeu

pe următoarea
am primit-o imediat după ce m-au spălat
de praful stelelor pe care l-am purtat
ascuns
pe sub ceea ce îmi păreau vise
dar... erau doar niște amintiri
despre lumea fără trup
care
s-au preschimbat
în gânduri și multe întrebări
despre tot ceea ce este rece și dur
despre care azi vă spun
că n-aş mai putea să-ndur
singurătatea și dorul
pe care le-am simţit

șoaptele îmi spun că este al nimănui copilul
până când va înțelege că pe această lume
toți suntem singuri fără Dumnezeu

apoi
au fost toate câte vor mai fi fost
și după fiecare am renăscut
iar și iar
până când
le-am pierdut numărul și rostul
dacă mi-aș fi notat
poate aș fi știut acum
unde-mi este locul și pe care drum

șoaptele îmi spun că
din tot atâtea morți pe câte-ai cunoscut este făcută viața

socotesc crezând că am înțeles
ce mi s-a tot șoptit
din cele nouă
opt vieți și o treime au trecut
exact cât timp ia luminii
să ne ţină-n viaţă

pentru ce a mai rămas
las aprinsă o lumânare