poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2024-08-18 | |
la poalele munților dansăm și florile nu zboară în neant,
se agață doar de părul nostru toți copacii își depun fructele sub tălpile noastre și noi facem suc, facem dulceață dansăm, dansăm într-un oval de oglindă. mâinile cu piele de lebădă miros a hering, a căpșune se strâng unele pe altele și sunt funii sfinte care se înnoadă-n sus spre haloul lui odin femeile își zâmbesc și se iubesc între ele cu insecte care le gâdilă pe picioare orgia feminității fecundează doar timp ce nu se transformă în moarte e atât de multă lumină în pori, în obraji și-n rochiile imaculate ca înainte de sacrificiu și pulsează pe melodia unei harpe cu chei irișii s-au tăvălit prin iarbă și prin valuri de ocean, odihniți în suplețea pleoapelor care au trăit doar post, apă și frumusețe suntem un tablou pictat pe sub cămășile bărbaților noștri dansăm, dansăm ca niște țărănci divine pentru că vara ieșim din case, să ne botezăm cu iubire mai mult decât în restul anului coborâm și ridicăm munții odată cu uralele păgâne trupurile se îmbrățișează într-un haos al liniilor abstracte ca într-un geamăt de dragoste, lipsit de rușine ne atingem taliile dantelate, legănându-ne capetele cu fețele dezbrăcate la cer cu obrajii fripți de sărutul prelung al soarelui de iunie nu se întâmplă nimic aici, doar dansăm, dansăm ziua și iubim, iubim noaptea până în ultima zi de vară
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate