Lacul este un loc unde broasca orăcăie lângă draperiile groase
Puteți să suportați ființele și capriciile apei sau trageți draperiile pentru mierea care se depune pe marginile ferestrelor?
Am coborât până în Sebeș este un lac memorabil cu apa lui groasă, murdărită
De pește prea gras...
Îmi pare că
M-am scăldat în poveste, mi-am scos abia nasul, m-am șters pe la ochi cu o batistă
Ce vreți dumneavoastră
Ce bâlci să se nască, în lacul privat...
De ce plângeți cu toții, nu plângeți, lăsați că și lacul le știe pe ale lacului
Pastele, de la restaurant, și ispitele sunt bune, la fel de bun e și pescărușul care se târăște în locuri greșite
Trompete să sune pentru că peștele părăsește lacul și se varsă în mare
Nu ne plac broaștele, suntem pește de mare respect, Oaccc...
Ne plac undițele, lațurile și mai ales plasele pescărești...
Era odată un Pescar mare...
Mare, vă spun...


Odată era un Pescar fără plasă, aduna totul cu mâinile goale...
Își frângea corpul între degete și pescuia, cu el, oameni
Pescuia Biserici și le trecea pe celălalt mal
Lacul își punea fruntea, pe mantia Lui, și se înclina cu apa neliniștită și cu emoji
În panta aceea, care se deschide, înainte
O vedeți,
O să alungăm tot răul și o să alunecăm cu toții, încet, mai departe...
Tukaram, nu privi înspre Călugării asiatici
Înspre panourile lor, din hârtie de orez
Sunt frumoase
Schimbate la fiecare anotimp, cu minuțiozitate, pentru că hârtia este foarte fină și subțire
Pictură cu cocori și cu flori de primăvară,
Și albe,
Tukaram, nu privi înspre aplecările de cap rușinate și înalte, înspre muzica tăcerilor mari între rugăciuni
Pentru că lumea este profund hristică și ca o pantă înclinată
Și ca un scripete, ca un lac pudibond
Se ridică pământul pe două picioare și aleargă, spre El, ca un copil...


Cât privește lacul acesta,
Este un soi de blestem înspre lac, dar Iisus îl varsă în mare...
Ce vezi? Este un soi de busolă care cheamă lacom, lacunar, înspre mare
Ne punem amândouă picioarele, în apă
Ca într-un fel de mormânt
Și ce ne aduce să dormim și să vrem țuica cea de pe urmă
Bărbatul acela a tăcut
Nu este despre a te pune în sicriu, și despre a-l zdrobi Acela cu degetul mare!
Broaștele tac
Eu și cu Marian facem dragoste pe panta plină cu flori
Unde marea mugește
Îți plac peștii? Îți trec printre degete... Unde e apa, unde sunt oamenii
Fac amor cu nenăscuții și născuții, visează împreunarea perfectă
Cred că dorm, numai broaștele ne petrec neliniștea în concerte, Oacc...
Tac...
Te iubesc
Ce spui
Și eu te iubesc, e atât de multă miere ce trebuie culeasă, la timp
Altfel se strică, altfel se udă de ploaie și îmbătrânește, fructul nu mai e bun
Vino înapoi!
Dar ce folos pentru fruct pentru fruct pentru fruct
Genele mele să te cheme pe nume
Căci te-am iubit între vene.