Icoana este un bob de strugure
Pe care îl poartă coarda viței de vie
La subrațul ramului ce îl înalță spre cer.

E ploaia și căldura pe care le adună
Din săruturi fluide înfierate în cer.

Este ceea ce altor inimi de bob ca mugur
Încă nu a crescut, deși le e viu în strugur.

Sâmburul, petala, aroma și culorile,
Toate întinderi unde își adâncește
Din sine întregul purtat precum
Rochia nouă cumpărată în rate.

Bobul îi e raza care coboară din cer
Pusă în privirea din mijlocul ce
Unduiește în aromele florilor.

Ca și cum din parfumurile ei ar pulsa
Același gol al golului luminat de stea.