Pardesiul cu care mă apăr de ploaie
Îl port pe umeri ca pe niște aripi bătrâne.

Cu pielea lui mă învălui pentru a mă feri
De stropii ce mă lovesc din cer ca meteorii
Împingând în pistilul inimii aprinderi păgâne,
Vâlvătăi ce ard în mine și din mine fecundă.

Când o să mor, te rog, nu mă mai îmbrăca
În costumul de nuntă ce l-am purtat
Când ca un mire ți-am înflorit!

Ci cu pardesiul cu care mă apăr de ploaie,
Fiindcă este cea mai frumoasă piele pe care
Pe umeri soarele mi-a întins-o ca pe marea
Căreia de pretutindeni îi cresc umbre.

Să mi se pară că port miresme
De dureri profund imaginare!

Și învelit astfel să mă las cuprins
De înfloriri cum e însăși zarea
Între aripi de pietre întinsă
Printre stele pâlpâind
Precum lumânarea.