Paingii nu țeasă pânze spre a prinde în ele
Sufletele acelora pe care-i așteaptă.

Ei sunt marinarii care leagă în parâme
Aripi care plutesc peste cânturi
Spre a înainta prin dimineți.

Paingii nu cumpără depărtări din orizont
În care să-și ascundă adâncuri, ci,
Ca niște clopote așteaptă
Ora în care vibrează.

Sunt stele visând că zboară
În timp ce cad trăgând după ele
Pietre, praf, lumină, umbre, tăcere…

În pânzele lor sunt prinse comete,
Iar ei, printre ele, se văd meteori.