Doar cerul de stele mai pare frumos,
Acum, când covorul e galben și ros,
Când mâna întind aburind de iubire
Și-ntinsă rămâne căutând în neștire.

Nici munți, nici livada, nici cercul polar,
Se scurge planeta topită-n pahar.
Ne-nchidem în casă atât de absurd.
Chemări evidente, ecoul e surd.

Defapt noi cu toții suntem prizonieri
Sub cerul albastru, ce-a fost până ieri
Atât de albastru și moale cu noi.
Căzut este astăzi, topit în noroi.

Închiși pe planetă. Cel mult de pe Lună
Putem să privim oceanul de spumă,
Pornind cu mirare, ca într-un război,
Să-nghită planeta gândită de noi.

Iar dacă planeta ne va fi închisoare,
Eu tot am să sper, cerând derogare,
Măcar o mână să pot în neștire,
Să scot prin oblon, aburind de iubire.