când blocurile de cristal devin aceste orașe închise
din pieptul oamenilor
și începi să iubești etajul
în care ți-ai părăsit cărțile
una câte una

uneori te gândești că sufletul lor
este un portal de viață nemuritoare
că fiecare strat este o primăvară cu un final fericit
în care poți să îți abandonezi întreaga ta liniște

simt că am crescut nu din cauză că ceva obosește
înăuntrul oaselor ci mai ales când respir iar marginile mele
se cos de ceva nemărginit de frumos

dacă ai dragoste răsar mai multe feluri de frumusețe
toate vor rămâne portrete lipite-n aer cu păsările
ce le-ai scăpat de la moarte

până la urmă
tot ce atingi ajunge să viseze conturul mâinilor tale.




Photo credits: Pinterest