Coordonată ploaia tocea cuvinte scurte
Din propria cădere în aripări volute.

Coordonată imaginea tăcea ca o hârtie
Ce aștepta în carne cuvântul să îi scrie.

Coordonată lumea își dorea să îi crească
Pe margini universuri unde să se risipească.

Coordonată vremea mi se umplea de nori
Și umbre înjghebate sub streșinea cu flori.

Coordonată calea se întindea din mine
Peste un niciunde care se naște mâine.

Coordonată tu, ca cerul plin de îngeri,
În suflet îmi cobori cu-înlăcrimări și plângeri.

Coordonată ploaia devenea o furtună.
Cum să o rostuiesc din picături de humă?