poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2024-01-30 | |
Norii îşi târâie burţile pe
vârfurile înalte, ascuţite ale munţilor şi toatã zarea dinspre apus se înroşeşte de jertfa lor. Cu fulgere nervoase aruncã norii pe pãmânt şi nimeresc în morile de vânt. Acestea aiureazã. În delirul lor se-nvârt mai tare, crezând cã vãd în nori cãlare pe Don Quijote cu lancea îndreptatã înspre ele. Atât de disperate se învârt, cã vântul îşi prinde pletele în aripile lor. Plânsul lor lugubru sperie armatele de lilieci ce zboarã bezmetici lovindu-se de clopotniţa bisericii pustii. Luptã, luptã morile cu Don Quijote din norii-nsângeraţi şi plâng, se vaietã fãrã-ncetare, iar vaietele lor desfrunzesc norii. Frunze de nori lichefiate cad din cer iar Don Quijote dispare, se volatilizeazã. Ce uşurate respirã morile cã, în sfârşit, au învins duşmanul plutitor prin norii schimbãtori! Sãrmanele nu ştiu cã scutierul credincios al rãtãcitorului hidalgo, Poetul, a doua zi-l va reînvia, odatã cu norii burtoşi, avizi, ce macinã şi-nghit lumina. Dar, pe moment, e bine. Se înveleşte şi cerul şi pãmântul în liniştea umbroasã a nopţii în care şi iluziile dorm.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate