primele trei pahare cu tărie sunt esențiale și existențiale,
el e copilul care învață să meargă și să vorbească.
transpirații reci îi udă părul de parcă ar fi de gheață
dar după primul pahar se topește și mintea începe să pîlpîie
ca o lumînare care se aprinde din senin peste o noapte adîncă.

ferește, primejdia
strigă primele gînduri ale copilului care pe măsură ce bea
dospește și crește ca pîinea și la al treilea pahar e deja un bărbat
trecut de miezul vieții, un bărbat albit
de atîtea înghețuri și dezghețuri. un bărbat ca o catedrală
în care fericirile se roagă
să intre, că doar sunt atîtea firide goale, dar el pune mîna pe pahar
ca pe sabie și un strigăt de luptă urlă în el
ferește, primejdia.

se trezește întotdeauna singur, o singurătate din aceea în care
doar paharul îți spune că exiști atunci cînd simți arsura
din gură pînă în vintre și ochii se deschid spre lumină
ca moliile spre bec.

uneori, cînd n-are ce bea, se gîndește să-și taie venele
să-și sugă sîngele cum fac șobolanii care își rod coada de foame.
ferește, primejdia,
îi e teamă că îl poate lua valul de a se lăsa îmbătat
cu propriul sînge
cu propria viață, însă e conștient că nu are o viață
doar un șir de resuscitări reușite
pe care sunt agățate cîteva amintiri ca hainele uitate la crîșmă.

pentru că tot își închipuie că o să fie singur și la înmormîntare
își pune haine frumoase și merge acolo unde se înmormîntează
cei ca el. care sub mese, care pe mese, acolo unde
așa cum spunea cineva, moartea se trăiește și viața se bea.
și chiar dacă n-are bani, unul în necaz mai mare îi toarnă din sticla sa.

e o mare veselie acolo și privirile i se transformă într-un șir lung
de pahare. și el vede prin ele ca prin ochelari magici,
vede cum toți au niște aure pe cap
și sunt aurele singurătății.

apoi mintea lui izbitor de pură și albă ca o coală albă de hîrtie
îi spune ferește, primejdia
și el se clatină către camera lui, așa zice lumea, dar el știe că dansează
și dansează atît de frumos că stelele roiesc în jurul lui ca ninsoarea
și cînd ajunge acasă umple foaia aceea albă cu tot ce n-a trăit.